





Unul dintre cele mai importante obiective ale educaţiei, inclusiv ale educaţiei copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, constă în dezvoltarea competenţelor relevante pentru incluziunea socială. Realizarea acestui obiectiv presupune un efort consolidat al tuturor structurilor şi actorilor implicaţi în proces. Faptul că un copil cu CES frecventează o instituție de învățământ aceasta nu presupune că adaptarea psihosociala a avut loc cu succes. În cadrul atelierului practic organizat de către A.O.,,Dorința,, din orașul Călărași, unde au participat cadre didactice de sprijin, manageri educaționali, reprezentatul SAP ce ține de incluziunea preșcolară a copiilor cu CES, s-a analizat care este rolul cadrului didactic în adaptarea psihosocială a copiilor în cadrul instituțiilor de învățământ general. Cei prezenți au indentificat care sunt factorii care influențează o incluziune armonioasă și cum pot în mod practic să influențeze acest proces. La finalul discuției au garantat în unison că vor înterprinde măsuri practice pentru ca copii din instituțiile unde activează să se simtă partea a acestui sistem.
Proiectul „Servicii specializate pentru copii cu dizabilități la domiciliu și în cadrul centrului de zi ,,Dorința” ,din resursele acordate de Uniunea Europeană în cadrul Proiectului „Servicii sociale mai bune printr-un parteneriat durabil dintre societatea civilă și guvern” co-finanțat și implementat de Fundația Soros-Moldova în parteneriat cu Asociația Keystone Moldova și Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități.